Conditii de rezervare

  • Pentru interior,‭ ‬vă rugăm să vă aduceţi încălţăminte curată de acasa  ‭Cabanele vrem să le păstrăm în condiţia bună de acum pentru cât mai mulţi vizitatori, poate chiar pentru următoarea voastră vizită.
  •  Dată fiind intimitatea tipică unei cabane,‭ ‬e ideal să predomine afinitatea cultural‭-muzicală între vizitatori‭ ‬sau,‭ ‬cel puţin,‭ ‬disponibilitatea adaptării.‭ ‬Nu tolerăm și nu facem compromisuri pentru manele sau‭ ‬muzică de club‭.  Muzica este permisa doar în Cabana Bucatarie, nu si in camere, fiind pusă cu acordul nostru, la un volum mic.  Excepție fac doar evenimentele private prestabilite sau evenimentele în cadrul pachetelor de sărbatoare (Revelion, 1 dec, 1 mai).
  • Nu se fumează în spaţiile interioare.
  • Gunoiul se strange selectiv in saci, doze aluminiu;  peturi plastic golite si presate; sticla; hartie si cartoane ce se pot arde; resturi menajere. Sticla nereciclabila trebuie sa o luati inapoi, nu avem posibilitatea depozitarii

În momentul în care aţi făcut o rezervare,‭ ‬se presupune că aţi citit acest text‭ ‬şi că vă doriţi de la această vacanţă exact lucrurile pe care suntem dispuşi să vi le oferim.‭ Pe scurt,‭ ‬experienţa pe care o veţi trăi vizitând cabana noastră va fi una intim prietenească‭ ‬şi lipsită de fiţe,‭ ‬dar autentic montană. Vă doriţi acest lucru‭? ‬E minunat,‭ ‬vă aşteptăm cu braţele deschise.‭ ‬Vă doriţi muzică de club,‭ ‬servicii impersonale ca la carte‭ ‬şi preţuri aferente‭? ‬Sunt nenumărate unități turistice care vă aşteaptă cu tot dragul.

  După ce verificăm disponibilitatea perioadei dorite, vă vom suna pentru a confirma rezervarea și vă vom emite o factură proformă cu sumele de plată ce se constituie ca avans. După efectuarea plații avansului, prin email vă vom trimite factura fiscală, aceasta fiind și dovada certă a rezervării dumneavoastră.

În cazul pachetelor turistice ce conțin mese (Oferta de week-end, Team-Building, Revelion, Craciun, 1 Mai, Paste, Tabere) și alte oferte speciale pe care le puteți găsi pe site, avansul este de minimum 30% din valoarea totală. Diferența se achită integral cu cel puțin 3 zile înaintea sosirii.

Pentru servicile ce conțin doar cazare, avansul este de minimum o noapte de cazare 

Plata avansului se face in maximum 5 zile de la data confirmării rezervării și emiterea facturii proforme, factură pe care o veți primi electronic pe mail. 

Rezervarea reprezintă un serviciu la cererea dumneavoastră pentru ofertele standard ale unitații noastre, oferte vizibile pe site-ul propriu sau pe site-urile de promovare turistică. Prin achitarea avansului și emiterea facturii fiscale se naște un raport contractual de voință a părților.

Solicită o rezervare

Pentru a solicita o rezervare, este necesar să completați formularul de mai jos sau să trimiteți un e-mail la adresa coltii.ghimbav@gmail.com

O rezervare este valabilă doar după o confirmare din partea noastră.

    Am citit și sunt de acord cu condițiile de rezervare.

    Politica de anulare a rezervării

    În cazul anulării rezervării cu mai mult de 7 zile înaintea sosirii, avansul primit se returnează integral.

    În cazul anulării rezervării cu mai puțin de 7 zile, avansul primit nu se returnează: o noapte de cazare pentru rezervările ce conțin doar cazare și 30% din valoarea pachetelor turistice ce conțin mese.

    În cazul în care rezervarea nu poate fi onorată din cauza Unității Turistice , aceasta are obligația să găsească turistului o altă unitate de cazare similară si să restituie avansul primit.